STUDIU. Au fost descoperite moleculele care ar putea încetini răspândirea celulelor canceroase în organism

STUDIU. Au fost descoperite moleculele care ar putea încetini răspândirea celulelor canceroase în organism
Publicat: 18/02/2013, 14:25
Actualizat: 29/07/2014, 21:25

Un grup de oameni de știință au reușit să încetinească răspândirea tumorilor canceroase în organism. Rezultatele studiului au fost publicate în revista americană Journal of Medicinal Chemestry, notează Agerpres.

Savanții de la Universitatea din Țara Bascilor, în colaborare cu cercetătorii francezi de la Institutul de Genetică și Biologie Moleculară și Celulară (IGBMC), din Strasbourg, a reușit să încetinească dezvoltarea cancerului de colon și a metastazei în cazul cancerului la ficat în cadrul unui experiment realizat în laborator pe șoareci, folosind molecule sintetice, semnalează EFE.

Studiul deschide posibilitatea dezvoltării unor variante de astfel de molecule cu proprietăți farmacologice pentru testare în domeniul clinic, potrivit unui comunicat al grupului de lucru.

Concluziile studiului ar putea „deschide o nouă cale pentru tratamentul acestor patologii”. Noile molecule încetinesc atât creșterea tumorii, cât și răspândirea celulelor tumorale.

Studiul are la bază observații anterioare ale unor cercetători de la Universitatea din Țara Bascilor (Comunitate autonomă din nordul Spaniei), care descriseseră o serie de molecule ce reduceau metastaza melanomului (varietate gravă de cancer de piele) la șoareci.

Cancerul este a doua cauză de deces la om, iar incidența sa crește odată cu vârsta. În prezent, 90 % din decesele cauzate de cancer se produc din cauza metastazei. Cancerul de colon nu se numără printre cele cu indice mare de mortalitate, însă poate conduce la metastază la ficat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată